Troiță închinată eroilor în Parohia Țuțora

Evenimente Septembrie 7, 2021

În contextul Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Țuțora, Protopopiatul Iași 2, județul Iași, va fi sfințită miercuri, 8 septembrie 2021, o troiță închinată eroilor neamului.

Slujba Aghesmei mici va fi oficiată de către părintele Daniel-Marius Profir, protopop al Protopopiatului 2 Iași, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți. Slujba face parte din seria manifestărilor religioase prilejuite de serbarea hramului bisericii parohiale din Țuțora. „Troița sculptată din lemn de stejar se află în fața sediului Primăriei Țuțora, având o înălțime de patru metri. Sculptura a fost realizată în perioada februarie-august 2021 de către sculptorul Vasile Neamțu, fiu al satului. Fondurile necesare au provenit din sponsorizări și donații, fiind ridicată din dorința și cu efortul primarului comunei Țuțora, Cristinel Albu, pentru a-i cinsti pe eroii căzuți pe front de pe aceste meleaguri”, a menționat preotul paroh Vasile Ciornovalic.

Articol de Constantin Ciofu

https://doxologia.ro/troita-inchinata-eroilor-parohia-tutora