Numele său este Andrei. Un micuț de numai patru anișori, cu un diagnostic pe cât de complicat în formulare, pe atât de răvășitor ca trăire: sindrom de instabilitate psihomotorie, întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, întârziere ușoară în dezvoltarea psihică și hipoacuzie neurosenzorială bilaterală formă severă. Împreună îl putem ajuta pe Andrei, prin achiziționarea unor proteze auditive în valoare de 5000 RON.
L'oreille est le chemin du coeur” – urechea este o cale către inimă, spunea Voltaire. Cu adevărat, capacitatea de a auzi este o mare taină, un minunat dar de la Dumnezeu, Preabunul Meșter care, așa cum se precizează într-o rugăciune din slujba Botezului, toate mădularele omului „spre trebuință le-a sădit”. Însă, ca orice drum, și această cale către inimă de care vorbea filozoful francez, se poate bloca, surpa, degrada... Acoperiți-vă pentru o clipă urechile. Priviți chipul celor din jurul vostru, sau un concert de muzică simfonică. Nu e cu-adevărat înfricoșător să vezi buzele mișcându-se, dar niciun glas? Să vezi orchestra în acțiune, dar nicio melodie? Calea s-a prefăcut în zid.
Numele său este Andrei. Un micuț de numai patru anișori. Acum trei ani s-a îmbolnăvit, iar părinții lui biologici l-au dus la spital. Din nefericire, nu au mai avut grijă să-i ofere tratamentul prescris. Această neglijență la costat enorm: auzul. Diagnosticul este pe cât de complicat în formulare, pe atât de răvășitor ca trăire: sindrom de instabilitate psihomotorie, intârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, întârziere ușoară în dezvoltarea psihică și hipoacuzie neurosenzorială bilaterală formă severă. De atunci, locuiește în comuna Tomești, împreună cu familia care l-a luat sub aripile ei protectoare.
Andrei este de o vioiciune debordantă! Îi place mult să se joace, și să se simtă înconjurat de ceilalți copii. Prețuiește fiecare clipă, savurând-o cu toate fibrele existenței sale. Mașinuțe, cărți de colorat, șotron sau tobogan, toate acestea îl încântă. Dar ceva lipsește... Și el știe acest lucru. Știe că fără simțul percepției acustice, fără taina sunetelor, viața nu e completă. Își dorește și el, ca toți cei pe care îi cunoaște, să se poată bucura de sunetul picăturilor de ploaie ce cad pe acoperișul casei, de farmecul poveștilor lui Charles Perrault sau Hans Christian Andersen, de trilurile maiestuoase ale păsărilor din fața balconului. Dacă îi veți privi ochișorii, este imposibil să nu simțiți că trădează atât tristețe, cât și o misterioasă nădejde că Mâinile care l-au alcătuit în pântecele maicii sale, nu-l vor abandona, ci îl vor ajuta să-și recapete atât de necesarul simț al auzului.
Împreună îl putem ajuta pe Andrei, prin achiziționarea unor proteze auditive în valoare de 5000 RON. Donațiile se pot face în contul RO18CECEIS0130RON1014276 cu specificația: pentru Andrei - sau la Sediul Protopopiatului II Iași, str. Ion Neculce Nr.36.
Persoana de contact: Alina Bădiliță – asistent social. Nr.tel. 0784226557
Adresă de email: protopopiatul2iasi@yahoo.com