Seară duhovnicească la Parohia Cozmești din Protopopiatul II Iași

Activități Martie 31, 2021

Miercuri seară, după oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, s-a desfășurat la Parohia Cozmești, comuna Cozmești, Protopopiatul II Iași, o conferință ce a abordat aspecte duhovnicești specifice Postului Mare. Gazdă a fost Părintele paroh Cazacu George.

             Miercuri seară, după oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, s-a desfășurat la Parohia Cozmești, comuna Cozmești, Protopopiatul II Iași, o conferință ce a abordat aspecte duhovnicești specifice Postului Mare. Gazda a fost Părintele paroh Cazacu George. Titlul conferinței  a fost „Ortodoxia ca un firesc al omului”, conferențiar fiind Pr. Insp. Dr. Mihai-Iulian Zvorîște de la departamentul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, moderator fiind Pr. Neculai Dorneanu, misionar protopopesc al Protopopiatului II Iași.  După introducerea făcută de părintele misionar protopopesc, a urmat conferința propriu-zisă susținută de părintele inspector, continuând cu sesiunea de întrebări a celor prezenți.

             În cadrul cuvântului rostit în Biserica Sf.Voievozi a Parohiei Cozmești, Părintele inspector a precizat că identitatea noastră de creștini ortodocși are specificul ei: „Ortodocșii nu au rămas în Europa ca niște necunoscători de Dumnezeu, ci au o credință de peste două mii de ani, ceea ce a făcut ca poporul acesta să rodească sfinți...  Sf. Ap. Pavel spune faptul că credința s-a dat odată pentru totdeauna sfinților...” și faptul că suntem creștini ortodocși este mărturisit chiar de slujba Sf. Liturghii la care credincioșii au participat. Legătura noastră cu Hristos Domnul, cu Maica Domnului, cu Sfinții Apostoli, cu sfinții mucenici și cu Sfinții Părinți ne face să păstrăm credința adevărată, „să ne împlinim vocația la care am fost chemați: Să fim sfinți!”.

Proiectul „Seri duhovnicești” este organizat de către departamentul de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Protopopiatul II Iași. Vor fi organizate astfel de conferințe la diferite parohii din Arhiepiscopia Iașilor, fiind programate deja zece dintre ele în cadrul Postului Mare. Una dintre primele conferințe de acest fel s-a desfășurat în Parohia Sf.Voievozi Cozmești. Zeci de credincioși împreună cu opt preoți din Cozmești, Moșna, Bohotin, Bazga, Podu Hagiului, Covasna au fost prezenți la aces eveniment misionar important pentru cozmeșteni.

Pr. Iulian Andrei